Home » Știință » Descoperire uriaşă: primul lac cu apă în stare lichidă pe Marte. ”Este un rezultat excepţional”

Descoperire uriaşă: primul lac cu apă în stare lichidă pe Marte. ”Este un rezultat excepţional”

Publicat: 25.07.2018
Un lac subteran imens a fost descoperit în premieră pe Marte, lucru care creşte posibilitatea existenţei vieţii extraterestre, au declarat cercetătorii.

Aflat sub stratul de gheaţă marţian, lacul are aproximativ 20 de kilometri lăţime, informează AFP. Cercetătorii italieni susţin că este cea mai vastă întindere de apă descoperită pe Planeta Roşie. 

Eclipsa de Lună din 27 iulie, vizibilă din România. Tot ce trebuie să ştii despre cea mai lungă eclipsă totală din acest secol

„Este rezultatul excepţional al faptului că apa de pe Marte există şi furnizează condiţiile pentru dezvoltarea vieţii”, a declarat Alan Duffy, profesor din cadrul Universităţii Swinburne din Australia. În prezent, Marte este o planetă aridă, însă, în trecut, acum aproximativ 3,6 miliarde de ani, era un loc umed şi călduros. 

Cercetătorii sunt dornici să descopere surse de apă contemporane deoarece ar putea deţine urme ale existenţei vieţii în trecut sau chiar şi în prezent. De asemenea, prin intermediul posibilităţii accesării apei, oamenii ar putea supravieţui în viitor pe Planeta Roşie.

Imagini radar cu lacul subteran. Credit foto: ESA

Apa din lacul descoperit recent nu este însă bună pentru consum, de asemenea se află la o adâncime de 1,5 kilometri. Temperaturile de pe Marte sunt sub punctul de îngheţ al apei, însă aici apa îşi păstrează starea lichidă datorită prezenţei magneziului, calciului şi sodiului. 

„Este o descoperire extrem de importantă ce creşte speranţele prezenţei vieţii pe Marte”, a declarat Fred Watson din cadrul Observatorului Astronomic din Australia. 

Imagini furnizate de ExoMars cu straturile depozitelor de la Polul Sud de pe Marte. Credit foto: ESA

Descoperirea a fost realizată prin intermediul instrumentelor de la bordul sondei Mars Express, lansată în 2003 şi operată de Agenţia Spaţială Europeană. Instrumentul poartă denumirea de Mars Advanced Radar for Subsurface and Ionosphere Sounding (MARSIS) şi a fost proiectat pentru a descoperi apă sub suprafaţa marţiană prin intermediul transmiterii pulsaţiilor radar. 

Undele radio ce se propagă înapoi către sondă sunt analizate pentru obţinerea informaţiilor privind structurile ce s-ar putea afla în subteran.  

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...